Narațiuni anti-occidentale și anti-NATO: construirea unei perspective mai informate în vremuri de incertitudine


Publicat joi 23 noiembrie 2023 la 11:39

content piece #1_photo.jpg

Imagine de Don Fontijn via Unsplash

A discuta despre naraţiuni anti-occidentale este o temă de actualitate, dar nu una nouă - aşa cum nici propaganda nu este o expresie a vremurilor noastre, ci are o îndelungată istorie. Nu voi vorbi despre parcursul general al propagandei anti-occidentale la nivel global, ci despre incursiunea personală în acest domeniu şi despre procesul uneori anevoios de a o contracara cu mijloace oneste şi transparente.

Acest articol a fost publicat inițial pe platforma Hive Mind.

Cum am ajuns aici?

Subiectul era unul emergent când eram studentă, în perioada 2010-2013, dar abordările erau desigur, diferite. Să nu uităm că Federaţia Rusă abia îşi crea noua naraţiune oficială în funcţie de care urma să fie construită şi propaganda aferentă. Existau naraţiuni anti-occidentale, iar Uniunea Europeană, acest construct simultan “imperialist”, dar şi “de factură pur marxist㔓continuator al URSS”, era totodată o utopie, dar şi un duşman real şi tangibil al cetăţenilor cu aspiraţii de libertate. 

Propaganda a început să fie mai coerentă după conflictul armat din Georgia din 2008, însă discursul s-a nuanțat mai ales după invazia Crimeei, în 2014. În fapt, pentru a pune lucrurile în perspectivă, 2013 pare să fie anul în care faimoasa fermă de troli ruși a început să funcţioneze. De atunci, Occidentul nu mai este un duşman difuz, cu multe avataruri, ci devine o instituţie cu multe departamente, care trebuie tratate individual, direct şi într-o manieră specifică - iar NATO este unul dintre aceste “departamente”. NATO e un duşman mai vechi, căci fondarea sa a generat un răspuns deloc subtil din partea URSS - Pactul de la Varşovia. De data aceasta, Rusia nu mai aşteaptă în poziţie defensivă, ci atacă - şi pe frontul fizic, şi pe cel virtual. 

Raţiunea din spate poate părea simplă: NATO, susţin vocile care apără interesele Kremlinului, nu mai are un fundament să existe din 1991, şi cu toate acestea o face - ba mai mult, se extinde către Est. Identificăm aşadar un motiv-cheie pentru a demoniza NATO: orice acţiune a Rusiei îndreptată împotriva NATO este un act de apărare, aşadar justificată, un dicton care a fost utilizat adeseori în ultimii ani, mai ales de la invazia Ucrainei din 2022. 

Spre deosebire de alte instituții şi organizaţii suprastatale şi internaţionale, NATO se bucură de o încredere deosebit de ridicată, chiar dacă statutul de membru vine cu obligaţii financiare. Fără discuţie, NATO nu este mai presus de critică, însă nivelul de încredere a populaţiei rămâne crescut. 

Cum arată propaganda rusă anti-occidentală și anti-NATO în România:

Cazul cu care sunt familiară şi pe care am lucrat aplicat este reprezentat de propaganda rusă anti-occidentală, mai ales anti-NATO, în România. În cazul României, precum în cazul oricărui stat care face obiectul campaniilor de dezinformare ale Kremlinului, opiniile oamenilor au fost luate în considerare pentru a crea exact acele naraţiuni care ar avea cea mai mare tracţiune la public. Altfel spus, dacă ne uităm la contextul specific, putem înţelege ce anume ar funcţiona şi ce anume nu. Este un exerciţiu simplu, care poate da rezultate bune chiar dacă este făcut de un grup de amatori, cu date sociologice generale şi cu un barometru de opinie. Spre exemplu, românii nu au încredere în Rusia într-o proporţie covârşitoare, de chiar 90% - atunci subtilitatea mesajului nu trebuie să contravină opiniei majorităţii, ci să fie disimulat, ambalat într-o temă mai paletabilă pentru public, precum apelul la tradiţia ortodoxă.

De ce e important să avem o discuţie separată despre propagandă legată de NATO, nu doar de întreaga campanie anti-Occident? Dacă primul lucru la care te gândeşti când vine vorba de NATO este articolul 5 sau, lato sensu, ideea de război, nu uita că propaganda şi războiul merg mână în mână. Pe vremuri, propaganda era aservită războiului clasic, era ca o grupare auxiliară - însă modul în care funcţionăm în era informaţională a schimbat raportul de forţe, iar războiul deserveşte acum propaganda. 

Începând chiar de la conceptul de bază - războiul e, intrinsec un lucru rău; a demoniza o entitate care a fost creată în vremuri de conflict, dar care acum nu mai are un inamic (nu asta e NATO în discursul rus?) şi care prin existenţa sa perpetuează un conflict stins nu este, eminamente, un gen bun constructiv, pacifist? Nu este oare o ţintă sigură, în paradigma bunăstării universale la acre aspirăm cu toţii, entitatea care propagă şi provoacă războaie? Într-o nouă etapă, în care nu mai e o ruşine, ci poate chiar un titlu de glorie ca un politician să mintă, dorinţa de trăi în pace rămâne.

Ce spun studiile?

Am explorat modul în care s-a manifestat propaganda rusă anti-NATO în România înainte de invazia din 2022 într-un raport publicat de Funky Citizens. Chiar şi atunci observăm că Rusia se folosește de nevoile informaționale ale românilor, reușind astfel să influențeze chiar și cetățenii pro-occidentali prin acţiunile subtile de propagandă. Mai mult, profitând de  tendințele populiste aflate în creştere, propaganda rusă găsește tot mai mult sprijin inclusiv din partea unor adversari care adoptă o poziție euro-critică sau patriotică, nu doar din partea euroscepticilor sau a naţionaliştilor de dreapta. 

Studiile indicau atunci două categorii principale de narațiuni circulate în România, care sunt valabile în continuare, cu mici recalibrări la realitatea din vecinătatea imediată: România ca victimă perpetuă a marilor puteri și existența conspirațiilor externe împotriva României. Folosind această logică, o situaţie de fapt, precum indignarea justificată a cetăţenilor faţă de refuzul nefondat al Austriei cu privire la intrarea României în Schengen de la finalul anului 2022 poate fi (şi a fost) instrumentalizată în avantajul propagandei anti-occidentale - nici nu mai aducem în discuţie toate poziţionările anti-sistem valorificate ca anti-occidentale din perioada pandemiei. 

Propaganda se bazează pe intermediari care răspândesc mesajele, conștient sau inconștient, și mediul care permite dezinformarea să prospere. Acest mediu favorabil se dezvoltă într-un context de încredere scăzută în instituțiile statului, diviziuni în societate și slăbire a democrației - altfel spus, România recentă. Aceste vulnerabilități, vizibile încă din perioada 2017-2018, dar accentuate exponenţial de pandemie, nu numai că permit propagandei să se manifeste, dar o și potenţează. Factorii de diseminare, fie că e vorba de  influenceri, instituții media, partide politice sau cetățeni obișnuiți, tind să facă acest lucru în interesul propriu, mai degrabă decât în sprijinul explicit al sursei propagandei. Cei care ajută la răspândirea narațiunilor propagandistice nu sunt neapărat simpatizanți pro-ruși, ci, în multe cazuri, vectori de diseminare neintenționați. Există desigur o explicaţie pentru propagarea neintenţionată - lasă impresia de secret de castă, de superioritate, de o înţelegere dincolo de a omului de rând (nu degeaba a fost consacrat termenul de “sheeple” de către adepţii teoriilor conspiraţiei). De asemenea, se remarcă că dezinformarea călătorește în spațiul informațional românesc, fiind acoperită și promovată în unele cazuri de către surse de știri mainstream.

Ce se poate face?

Dacă vorbim despre contextul actual, impresia mea este că suntem prea apropiaţi, mai ales din perspectiva unor actori bombardaţi cu informaţie, prea conectaţi la evenimente ca să putem fi obiectivi. Până la urmă, în orice joc al informaţiei, ne place să ne credem vulcanieni, nu huligani. Pentru un context similar, cunoscut publicului, un preludiu a tot ceea ce se întâmplă azi, ar trebui să ne uităm la Euromaidanul din 2014. Simultan, în Crimeea, contra-mişcările planificate ale pro-ruşilro erau prezentate de Kremlin drept “primăvara rusă”, care pare să nu fie o trimitere la “primăvara arabă”, un fenomen recent la acel timp, ci la “primăvara de la Praga” - pentru că aşa funcţionează propaganda, cu simboluri inversate.

Ba mai mult, dacă simbolistica nu era suficientă, atunci se apela la asumarea simbolurilor din Euromaidan. Ca formula să fie completă, apărea şi propaganda clasică, de discreditare a inamicului: Euromaidanul era, desigur, o manipulare externă, rezultat al nefastei intervenţii a Statelor Unite, care, în buna lor tradiţie, încercau o schimbare forţată de regim, contrar voinţei populare. Tot atunci vedeam strămoşul operaţiunii militare speciale din 2022, căci la TV se vorbea despre o “operaţiune anti-teroristă”, o terminologie care nu doar că punea deja o etichetă clară, negativă, pe inamic, dar care făcea ca o contra-naraţiune să fie mai dificil de construit. 

Metanaraţiunea era una care avea utilitate internă şi externă: dorinţa de (falsă) “libertate” e doar o rămăşită nefastă a Războiului Rece şi nu va aduce niciodată pace sau prosperitate, ci doar conflict, sărăcie, dezbinare. Dacă vă sună cunoscut, poate sunteţi familiari cu discursul propagat în Republica Moldova, unde avem de-a face cu o declinare deosebit de atent nuanţată pentru spaimele publicului de acolo.Dincolo de propaganda în sine, Peter Pomerantsev susţine că e nevoie de interveţie directă pentru a demonstra metanaraţiunea - chiar dacă asta înseamnă să invadezi un stat vecin ca să demonstrezi publicului de acasă că dorinţa de liberate e un măr otrăvit. Tot Pomerantsev mai subliniează un lucru, anume că propaganda nu poate fi combătută cu propagandă. Dacă vă întrebaţi de ce, este vorba despre efectele propagandei, care divizează, iar dacă tu intervii cu contra-dezinformare, ajungi să le faci jocul. Şi atunci ce faci?

Recomandările noastre erau atunci unele clasice care, deşi au eficienţă dovedită, nu acoperă întreaga plajă a soluţiilor. Toate aceste metode au fost folosite cu succes în ultimii ani de către Funky Citizens și reprezintă moduri de a contracara formele cunoscute de propagandă.
 

  1. În primul rând, avem nevoie de fact-checking și de contextualizare.

Platformele tradiționale de verificare a informațiilor au un rol vital în lumea noastră, dar uneori răspund mai greu atunci când dezinformarea ajunge deja la nivelul comunicării publice. Tocmai acesta este motivul pentru care operaţiunea de fact-checking nu ar trebui să fie una de sine-stătătoare, ci integrată în activitatea curentă a tuturor celor care diseminează informaţii către public. 

  1. Apoi, transparența în comunicarea instituțională este esențială.

Acest lucru trebuie să vină din surse independente, deoarece încrederea în instituțiile publice din România este consistent scăzută. Comunicarea instituțională ar trebui să se concentreze pe furnizarea rapidă, completă și obiectivă a informațiilor de interes public, mai ales în situații sensibile, pentru a opri răspândirea dezinformărilor, mai ales după contextul pandemiei.

  1. Educația în domeniul media și cea civică ar trebui să fie o prioritate în școli.

Este crucial să învățăm tinerii să dezvolte gândirea critică și abilitățile necesare pentru a naviga în lume. Similar cu primul punct, nu vorbim de discipline separate, ci de integrarea acestui mod de gândire în orice activitate. 

Cum arată prezentul. De la debunking la prebunking și narațiuni pozitive

Peisajul s-a schimbat destul de mult, mai ales după debutul invaziei ruseşti în Ucraina. Ne-am petrecut ultimul an și jumătate combătând naraţiune după naraţiune, fact-check cu fact-check. Munca noastră obiectivă se loveşte uneori de un baraj de emoţii - căci propaganda nu atinge nivelul raţional, ci operează la nivel de emoţii puternice, aproape exclusiv negative. În acest context, am propus o abordare complementară, și am făcut trecerea de la eforturile de debunking la construirea de naraţiuni pozitive şi prebunking. 

Prebunking, spre deosebire de debunking, adică ceea ce facem prin fact-checking mai ales, reprezintă o strategie proactivă de abordare a narațiunilor false; dacă debunking implică respingerea informațiilor false după ce aceasta a fost deja difuzate, dezmințirea se concentrează în primul rând pe prevenirea răspândirii informațiilor false. Prebunkingul încurajează alfabetizarea media, verificarea faptelor și un scepticism sănătos, care sunt instrumente esențiale pentru a contracara influența propagandei. 

Dacă naraţiunile de propagandă pornesc de la profile sociologice, ale căror puncte-cheie le exploatează, atunci este nevoie de un demers similar, însă bazat pe informaţii obiective şi pe realităţi pozitive. Construirea unor narațiuni pozitive este o abordare puternică și strategică în contracararea propagandei anti-occidentale. Prin modelarea și promovarea proactivă a poveștilor constructive despre valorile, principiile și acțiunile occidentale, țările nu numai că se pot apăra împotriva dezinformării, ci și pot promova un sentiment mai puternic de unitate și încredere în rândul populațiilor lor. Narațiunile pozitive evidențiază realizările, valorile comune și eforturile de colaborare din cadrul societăților occidentale, subliniind beneficiile cooperării internaționale și ale democrației.

Tags:

BROD