Forțele aeriene franceze nu au „desenat din greșeală steagul rusesc” pe cer la ceremonia torței olimpice
Forțele aeriene franceze nu au „desenat din greșeală steagul rusesc” pe cer la ceremonia torței olimpice
Publicat vineri 28 iunie 2024 la 19:01
Copyright © AFP 2017-2024. Toate drepturile rezervate.
Tommy WANG / Paula CABESCU / AFP Franța / AFP Hong Kong
Flacăra olimpică a ajuns în Franța pe 8 mai 2024, la 12 zile după ce a părăsit Grecia natală. Cu această ocazie, o ceremonie a fost organizată la Marsilia, inclusiv un zbor deasupra Portului Vechi de către Patrouille de France și celebrul său penaj de fum în culorile drapelului francez. Dar, potrivit postărilor de pe rețelele de socializare distribuite în mai multe țări, inclusiv în România, piloții au făcut o gafă și obișnuitul albastru-alb-roșu ar fi fost inversat pentru a arăta steagul rusesc. Dar aceasta este de fapt o iluzie optică datorată diferenței de altitudine a avioanelor, așa cum se vede în fotografiile și înregistrările video realizate în timpul acestui spectacol aerian.
În seara zilei de 8 mai, cu 79 de zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris pe 26 iulie, flacăra olimpică a sosit în portul vechi din Marsilia la bordul velierului istoric cu trei catarge Belem, marcând a treia Olimpiadă pariziană din istorie după cele din 1900 și 1924 (link arhivat aici).
La intrarea în Portul Vechi din Marsilia, flacăra olimpică a fost întâmpinată de echipa de zbor acrobatic de elită Patrouille de France a forțelor aeriene franceze (Armée de l’Air). În fața a 150.000 de spectatori, avioanele au desenat inelele olimpice pe cer și, așa cum cere tradiția, au trasat culorile drapelului francez - albastru, alb și roșu.
Dar postări înșelătoare susțin că piloții au desenat din greșeală steagul rusesc.
„Piloții francezi de acrobație au vrut să picteze steagul francez pe cerul de deasupra Marsiliei, dar ceva a mers prost...”, spune legenda unei postări pe Facebook în limba română din 11 mai 2024, distribuită de peste 130 de ori. Postarea distribuie un scurt videoclip însoțitor, de aproximativ zece secunde, care arată o escadrilă de avioane care lansează în aer dâre de fum colorate în roșu, alb și albastru.
Afirmațiile s-au răspândit în multe alte limbi, inclusiv în franceză si engleză.
Dar acest lucru este greșit - Patrouille de France nu a desenat steagul rusesc pe cer pe 8 mai. De fapt, imagini filmate de Comitetul Olimpic au confirmat că avioanele au lansat dâre de fum reprezentând steagul francez. Videoclipul înșelător a fost filmat dintr-un astfel de unghi încât culorile par a fi în ordine greșită.
Iluzie optică
Ceremonia de sosire a flăcării a fost transmisă pe site-ul oficial al Comitetului Internațional Olimpic (link arhivat aici). Începând cu minutul 19:40, Patrouille de France poate fi văzută zburând deasupra Vieux-Port din Marsilia, desfășurându-și penajul de fum albastru-alb-roșu.
În niciun moment pe parcursul înregistrării video nu se observă vreo inversiune de culoare care să indice un steag rusesc.
Videoclipul arată opt avioane care lansează fluxuri colorate în albastru, alb și roșu.
Naratorul spune: „Deci, după inelele olimpice, acum culorile tricolorului francez”, referindu-se la steagul național al Franței.
Alte imagini, cum ar fi videoclipul distribuit de Emmanuel Macron pe X sau cel de pe pagina de Facebook a Jocurilor Paris 2024, confirmă faptul că steagul francez a fost într-adevăr cel reprezentat pe cer în timp ce Patrouille zbura (linkuri arhivate aici și aici).
Cu toate acestea, avioanele responsabile cu colorarea cerului în alb au zburat uneori la o altitudine puțin mai mare decât cele responsabile cu celelalte culori, așa cum se poate observa în unele fotografii, în special în cele realizate de AFP. Privit din lateral, acest lucru ar putea da impresia că dârele de fum albastru și alb au fost inversate.
Agenția germană de presă (dpa) a precizat că înregistrarea video înșelătoare a fost filmată din Insulele Frioul, la câțiva kilometri de coasta Marsiliei (aici și aici). Imaginile filmate din acest unghi arată o vedere laterală a avioanelor, ceea ce face să pară că avioanele au desenat steagul rusesc.
Fotografiile AFP arată că avioanele din mijlocul escadrilei care au degajat fumul alb zburau de fapt puțin mai sus decât celelalte avioane.
Mai jos este prezentată o comparație între imaginile video înșelătoare (stânga) și o fotografie AFP realizată chiar sub traiectoria de zbor (dreapta), care arată culorile corespunzătoare tricolorului francez:
Aceasta nu este prima dată când culoarea penajului de fum al Patrulei Franței a stârnit comentarii online. În timpul paradei din 14 iulie 2018, unul dintre cele nouă avioane Alphajet care zburau deasupra Champs-Élysées a emis un penaj de fum roșu în loc de cel albastru prevăzut (link arhivat aici). În acel caz, a fost într-adevăr o greșeală.
Toate drepturile rezervate. Orice utilizare a conținutului AFP de pe acest site este supusă condițiilor de utilizare disponibile pe https://www.afp.com/en/terms-use. Prin accesarea și/sau utilizarea oricărui conținut AFP disponibil pe acest site web, sunteți de acord să vă supuneți condițiilor de utilizare menționate mai sus. Orice utilizare a conținutului AFP se face pe răspunderea dumneavoastră exclusivă și deplină.