FALS | În studiile clinice ale vaccinului pentru gripa aviară ar fi murit 200 de oameni


FALS | În studiile clinice ale vaccinului pentru gripa aviară ar fi murit 200 de oameni

Sursa afirmației : Facebook

FALS

Publicat joi 26 septembrie 2024 la 21:34

Screenshot 2024-09-27 013145.png

*Captură ecran, Facebook

Factual.ro

Un utilizator Facebook a publicat un clip de un minut și jumătate din Good Morning CHD din 20 aprilie 2024, o emisiune ce propagă constant mesaje anti-vacciniste. 

Good Morning CHD este o emisiune online a organizației americane non-profit Children’s Health Defense. Jurnaliștii americani descriu organizația drept o platformă cu dezinformări despre vaccinuri, condusă de Robert F. Kennedy Jr., nepotul fostului președinte american. Robert F. Kennedy Jr. este un politician care a avut nenumărate remarci anti-vacciniste

Prezentatoarea emisiunii, Meryl Nass, doctor cu licența medicală suspendată în timpul pandemiei, afirmă că Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) autorizează vaccinuri  împotriva gripei aviare, deși cazurile sunt puține, iar vaccinurile aprobate sunt periculoase.

Prezentatorul emisiunii respective este Meryl Nass, doctor în statul Maine, căreia i s-a suspendat licența de practică în timpul pandemiei de Covid. Aceasta le-a administrat ilegal unor pacienți Hidroxiclorochină, un medicament care nu era autorizat pentru tratamentul celor infectați cu Covid. Ea discută cu James Corbett, prezentatorul unor podcasturi cu teme conspiraționiste, denumit The Corbett Report.

În cadrul emisiunii distribuite și în România, Meryl Nass spune:

FDA a autorizat trei tipuri de vaccinuri pentru oameni, împotriva gripei aviare. Ele se află în Stocul Strategic Național. Unul dintre vaccinuri este dezvoltat de brandul Audenz. A fost aprobat în 2020 și are, în componența vaccinului, adjuvantul MF59. Adjuvantul MF59 nu este aprobat în majoritatea vaccinurilor. Motivul presupus pentru care va fi utilizat în aceste vaccinuri este nevoia urgentă. Într-un studiu clinic au fost înregistrate 11 reacții adverse fatale la administrarea vaccinului și o reacție fatală la administrarea unui placebo. Avem un vaccin periculos, pentru o boală de nimic. […] Există o persoană despre care au declarat că a murit din cauza gripei aviare și deja trimit vaccinurile. Aveți grijă. Este o păcăleală. Scopul gripei aviare este de a ne face să credem că există și alte pandemii în lume, că ne vor afecta și avem nevoie de ei (n.e. Specialiști și vaccinuri)”.


Ce conține vaccinul Audenz

FDA a aprobat până acum 3 vaccinuri pentru uz uman împotriva A(H5N1): Audenz (CSL Seqirus, autorizat în 2020), vaccinul dezvoltat de  ID Biomedical Corporation of Quebec și un alt vaccin, al Sanofi Pasteur Inq., inițial autorizat în 2007. Acestea se află doar în  Stocul Strategic Național creat înainte de pandemia de Covid-19, deținut de către Agenția pentru Pregătirea Strategică și Răspuns. Ele pot fi administrate persoanelor care se află în zone cu un grad ridicat de risc, doar dacă specialiștii consideră că este necesar.

Vaccinul Audenz este compus dintr-un virus inactiv, crescut în laborator și un adjuvant MF59. Cel din urmă este o emulsie de ulei dispersat în apă, cu scualen, care ajută compoziția vaccinului să devină și mai eficientă în procesul de imunizare. Acest adjuvant este folosit încă din 1997 pentru dezvoltarea vaccinurilor împotriva virusului Influenza A și este considerat sigur pentru corpul uman. 

Autoritatea pentru Cercetări și Dezvoltări Biomedicale din SUA a atribuit firmei CSL Seqirus sarcina de a îmbutelia și pregăti 4,8 milioane de doze de vaccin care se aflau anterior în Stocul Strategic. Merryl Nass și James Corbett au discutat despre efectele adverse care ar fi fost relevate în studiul clinic efectuat de firma CSL Seqirus. 


Despre studiul clinic

Pentru avizare au fost efectuate 3 studii clinice distincte la care au participat 3.579 de persoane, timp de 387 de zile de la administrarea primei doze. Studiile clinice au fost împărțite pe categorii de vârstă (18-64 de ani sau 65+ de ani), în care participanții au primit fie doza de vaccin (doză întreagă sau jumătate de doză), fie placebo. Cel mai important studiu a fost cel cu numărul 3, unde 3.191 de persoane au participat: 2.394 de persoane au primit cele două doze de vaccin și 797 au primit dozele placebo. Conform documentelor trimise de către CSL Seqirus, specialiștii au înregistrat 18 morți (12 în timpul studiilor și 6 după) : 12 persoane de peste 65 de ani, dintre care 6 cu probleme cardiace preexistente, o persoană care a primit doza placebo și 5 persoane din categoria 18-64 de ani. Compania farmaceutică susține că nicio moarte nu a putut fi asociată cu administrarea vaccinului.

Raportul clinic întocmit  de FDA, cu o lună înaintea aprobării vaccinului, menționează că a luat la cunoștință efectele adverse grave și fatale care au apărut în urma administrării dozelor și declară vaccinul sigur. Din numărul total de cazuri de efecte adverse grave, doar 3 au putut fi cauzate de administrarea dozelor de vaccin Audenz. Pentru restul, specialiștii au concluzionat că nu a fost observat un tipar recurent.  Documentul mai atestă și faptul că efectele adverse grave cel mai des întâlnite au fost la grupele de vârstă 65+, la persoane cu boli de inimă preexistente, în special la subiecții care au primit doza placebo. În plus, niciun deces nu a putut fi asociat cu administrarea vaccinului.


Răspândirea gripei aviare

Fermierii și autoritățile guvernamentale din SUA se confruntă cu multiple focare de infecție cu virusul înalt patogen H5N1 (gripa aviară). Inițial, virusul era transmis între păsările migratoare și păsările domestice. Cu timpul, specialiștii au observat că virusul s-a adaptat și la organismul mamiferelor din ferme (pisici, câini, vaci sau capre mici). Potrivit CDC, virusul a suferit mutații  și s-a replicat la un număr record de ferme de vaci de lapte din mai multe state din America de Nord (în Texas, Michigan și Colorado). 

În ultimele 6 luni, 13 persoane au contractat direct virusul în SUA. 

Faptul că tulpina înalt patogenă s-a transmis de la păsări la mamifere și mai apoi la oameni reprezintă un motiv de îngrijorare pentru specialiști. În primul rând, virusul și-a modificat secvențierea genetică și, în timp, a reușit să se adapteze și la  organismul și ADN-ul mamiferelor. În cazul mamiferelor, virusul se replică în sistemul respirator. Aceste modificări au condus la infectarea cu gripa aviară a patru angajați din fermele de vaci de lapte din SUA. Din ancheta epidemiologică efectuată, a rezultat că oamenii s-au expus direct la animalele infectate (virusul a fost contractat pe cale orală) și au semnalat simptome specifice: conjuctivită, temperatură crescută, dureri de cap și tuse. 


Virusul gripei aviare

Gripa aviară este regăsită în subtipurile de viruși gripali H5N1 și H5N2.  Virusul este transmis de la păsările sălbatice la cele domestice, care intră mai apoi în contact cu alte animale și îngrijitorii lor. În SUA au fost dezvoltate 4 vaccinuri pentru păsări: Zoetis Inc., Merck Animal Health și două vaccinuri dezvoltate de  USDA, însă niciunul nu a fost aprobat, din cauza unor reglementări cu privire la comerțul internațional de carne și alte produse lactate. 

Din datele oficiale, în ultimii 4 ani,  Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor SUA (CDC) a înregistrat  100 de milioane de păsări și 171 de ferme de vaci afectate grav de virus, în 48 de state ale Americii. Virusul a suferit mutații, ceea ce îi îngrijorează pe specialiști, deoarece acesta se poate modifica și poate ataca sistemul imunitar uman, așa cum a fost dovedit în cazul Gripei Spaniole (H1N1). În momentul prezent specialiștii  CDC admit că riscul de infectare uman este mic, însă urmăresc situația. 


De ce este periculoasă gripa aviară la oameni

Din 2022 și până în prezent CDC a înregistrat 14 cazuri de infecții la oameni, majoritatea fiind angajați care au intrat în contact cu animalele infectate (pui și vaci de lapte). Primul caz a fost identificat în 2022 în statul Colorado, iar alte 4 anul acesta (unul în Texas, două în Michigan și cel mai recent în Colorado). În ultimele săptămâni au mai fost confirmate multipe cazuri de angajați care au contactat virusul în Colorado,  la  o fermă de pui. 

La nivel global au mai fost înregistrate cazuri izolate de persoane infectate cu gripa aviară în perioada 2023-2024 (MexicChile, Ecuador și  Australia). În Europa nu a fost momentan niciun caz identificat.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, din anul 2003 și până în prezent, 900 de persoane au fost oficial depistate cu gripa aviară. În peste jumătate dintre cazuri infecția cu virusul a fost fatală. Faptul că în ultimele 6 luni CDC a înregistrat 13 infecții umane cu virusul H5N1 (subclasa de virus 2.3.4.4 b) ne arată că virusul se adaptează la sistemul uman și poate reprezenta în viitor o amenințare, la fel ca și virușii Sars-CoV-2 și Gripa Spaniolă.


Se încearcă evitarea transmiterii de la om la om

Autoritățile americane au pus în practică un plan de dezvoltare a unor vaccinuri pentru imunizarea populației, luând în calcul ipoteza transmiterii virusului de la om la om. Virusul gripal este de cele mai multe ori transmis pe cale orală, iar perioada de incubație a virusului durează între minim 5 și maxim 17 zile. În cazul în care sistemul imunitar luptă cu virusul, acesta se va opri din multiplicare și va muri. Însă, există și cazuri în care virusul reușește să supraviețuiască și să se multiplice, afectând gazda și pe cei care intră în contact cu ea. În cadrul emisiunii Good Morning CHD, Meryl Nass și James Corbett au dezbătut subiectul, aducând în discuție multe retorici anti-vacciniste, pentru a minimaliza potențialul pericol. 


Alte măsuri luate de guvernul federal

Pentru a nu se repeta scenariul pandemiei de Covid-19, guvernul american accelerează procesul de dezvoltare a unui vaccin eficient. Departamentul de Sănătate și Servicii Umane a semnat un contract de 176 de milioane de dolari cu firma Moderna, pentru dezvoltarea unui vaccin anti- H5N1 cu ARN-mesager. 


Concluzie 

Așadar, afirmația prezentatorului emisiunii Good Morning CHD este falsă.  Raportul întocmit de FDA arată că doar trei reacții adverse grave, din peste 3.000 de administrări, pot fi asociate cu  vaccinul. CSL Seqirus, dezvoltatorul vaccinului Audenz, a comunicat că niciunul dintre cele 18 decese nu a fost asociat cu administrarea vaccinului, informația verificată și confirmată și de FDA. 

În acest moment, vaccinarea nu este nici obligatorie, nici recomandată. Vaccinul Audenz nu este singurul autorizat pe piața americană, pentru gripa aviară, iar specialiștii lucrează în continuare la dezvoltarea unei variante mai sigure.

 

Acest articol a fost publicat de Factual.ro.

BROD