PARȚIAL ADEVĂRAT | Sebastian Burduja (PNL, ministrul Energiei) „Dacă vă uitați la harta cu prețuri (la energie - n.r), veți vedea că pe acest flanc estic avem prețuri mai mari. Și în Ungaria sunt prețuri mari, chiar mai mari decât în România, dar și la noi, și în Bulgaria, și în Polonia, oarecum”.


PARȚIAL ADEVĂRAT | Sebastian Burduja (PNL, ministrul Energiei) „Dacă vă uitați la harta cu prețuri (la energie - n.r), veți vedea că pe acest flanc estic avem prețuri mai mari. Și în Ungaria sunt prețuri mari, chiar mai mari decât în România, dar și la noi, și în Bulgaria, și în Polonia, oarecum”.

Sursa afirmației : Digi24 / Facebook

PARȚIAL ADEVĂRAT

Publicat joi 26 septembrie 2024 la 22:49

sebastian-burduja-1.jpeg

*Foto: Sebastian Burduja / Facebook

Factual.ro

Context

Într-o intervenție la Digi24, pe 15 iulie, ministrul Energiei Sebastian Burduja a susținut următoarele (min. 21:24): 

„Este important să avem și interconexiuni cu țările vecine. Dacă n-am fi avut aceste interconexiuni, cu siguranță prețurile la energie ar fi fost și mai mari. Deși în spațiul public s-a spus că importurile duc la creșterea prețurilor, este un neadevăr. Faptul că avem acces la energie de import a pus presiune în scădere pe prețuri, acesta a fost un lucru bun. Sigur că sunt și factori care nu sunt în controlul nostru. De exemplu, există lucrări ample de intervenție pe partea ungară, de la Teci până la stația de pe graniță și acelea nu au putut fi amânate. Se înlocuiesc stâlpii. Ce înseamnă asta? Înseamnă că avem o capacitate de import mai mică din Ungaria și poate ați văzut pe hartă, dacă vă uitați la harta cu prețuri, veți vedea că pe acest flanc estic avem prețuri mai mari. Și în Ungaria sunt prețuri mari, chiar mai mari decât în România, dar și la noi și în Bulgaria și în Polonia oarecum, Deci în toată regiunea”.

 

Ce verificăm?

Care sunt prețurile la energie.

Verificare

Potrivit datelor live Transelectrica, în România, consumul de energie electrică este în jur de 6.000 MWh, în această perioadă. Mai exact, în 29 iulie, la ora 11:55, consumul era de 6010 MWh, iar producția în România nu acoperea această nevoie, fiind de doar de 5.893 MWh. 

Conform sursei citate, cea mai mare parte din producție venea din: centrala nucleară de la Cernavodă, centrale pe hidrocarburi și fotovoltaicele. 

În ceea ce privește interconexiunile cu țările vecine, la momentul respectiv, România importa 285 MWh din Ungaria, 285 MWh din Ucraina și 161 MWh din Bulgaria. 

Potrivit zf.ro, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a explicat că producția scăzută din România, față de necesarul de consum, a contribuit la prețul mare pe care îl înregistrează România pe piața europeană. 

Pe lângă faptul că producția nu este suficientă, cererea de energie a crescut semnificativ în această vară, din cauza caniculei. De asemenea, țara noastră nu poate să importe suficientă energie de pe piețele vestice unde aceasta este mai ieftină, din cauză că lipsesc interconexiuni potrivite cu țările respective.

România, cea mai scumpă piață

În ceea ce privește tarifele, în 15 iulie, la momentul declarației făcute de Sebastian Burduja, România avea într-adevăr cel mai mare preț pe piața spot (o piață financiară în care instrumentele financiare și mărfurile sunt tranzacționate pentru livrare imediată) din UE, potrivit datelor ENTSO-E (rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport), colectate de platforma euenergy.live. Prețul la energie era de 207,17 euro/MWh. 

Și alte țări din flancul estic al Uniunii Europene înregistrau prețuri foarte ridicate, însă niciuna nu depășea nivelul României: Ungaria avea 201,33 euro/MWh, Polonia – 140,84 euro/MWh și Bulgaria – 191,13 euro/MWh.

Prețurile din partea estică erau mult mai mari decât în țările vestice, unde s-au înregistrat inclusiv tranzacții cu 0 euro/MWh (Elveția) sau de patru ori mai mici decât în România, cum ar fi Spania, cu 53 euro/MWh. 

https://www.factual.ro/wp-content/uploads/2024/09/Screenshot-2024-09-01-at-11.06.13.png

Sursă: euenergy.live / date din 15 iulie 2024

Spre finalul lunii, pe 29 iulie, prețurile s-au mai reglat. România înregistrează tot cel mai mare preț din partea estică, alături de Bulgaria, iar Ungaria avea în continuare un tarif mai mic: 

România – 95.94 euro/MWh 

Ungaria – 77.48 euro/MWh 

Polonia – 69.47 euro/MWh 

Bulgaria – 95.94 euro/MWh  

Diferențele față de alte țări din Vest nu au mai fost atât de mari, având în vedere că Italia înregistra acum un preț de 125,89 euro/MWh, iar Spania – 108,78 euro/MWh. 


Media lunară


Pentru o imagine de ansamblu, am calculat media lunară (din iulie 2024) a prețurilor la energie din România, Ungaria, Polonia și Bulgaria, în baza datelor menționate anterior. 

În plus, am arătat care a fost media și în alte patru țări vestice care au printre cele mai mici prețuri la energie – Spania, Franța, Elveția și Finlanda. 

Astfel, situația arată în felul următor: 

Grafic Media prețurilor la energie (€/MWh) - luna iulie 2024 - aici

Dintre situațiile prezentate în grafic, România are cea mai mare medie lunară a prețurilor la energie, fiind urmată de Bulgaria, Ungaria și Polonia. 

În comparație, prețurile din Vest sunt foarte mici, în Finlanda media ajungând chiar la 16,73 euro/MWh. 

Concluzie

Declarația lui Sebastian Burduja este parțial adevărată. Prețurile la energie din flancul estic al UE au fost mult mai mari decât în țările vestice la mijlocul lunii iulie, când a susținut declarația, însă Ungaria nu avea energie mai scumpă decât România. Țara noastră a înregistrat cel mai mare preț la energie electrică din UE. 

Acest articol a fost publicat de Factual.ro.

BROD