Această imagine virală a lui Julian Assange a fost generată de inteligența artificială


Această imagine virală a lui Julian Assange a fost generată de inteligența artificială

Publicat marți 9 mai 2023 la 14:21

5f31651f11888d7557135db5a7b9d363729bd965-ipad.jpg

Valentina-Paula CABESCU / Claire-Line NASS / AFP România / AFP Franța

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, se află în închisoare în Marea Britanie din 2019, în timp ce se luptă cu extrădarea în Statele Unite pentru acuzații de spionaj. Grupurile pentru drepturile omului denunță în mod regulat detenția sa. În timp ce campania pentru eliberarea sa se intensifică, o imagine care pare să îl arate pe Assange dezorientat și slăbit într-o celulă a închisorii a circulat pe scară largă pe rețelele de socializare din mai multe țări de la sfârșitul lunii martie. Însă este vorba de o imagine generată de inteligența artificială, după cum au confirmat pentru AFP soția lui Julian Assange și grupul care militează pentru eliberarea sa. Un utilizator al rețelelor de socializare care a distribuit imaginea a declarat pentru AFP că el este cel care a creat-o.  

„Aceasta este ultima fotografie disponibilă a lui Julian Assange. Nu există cuvinte pentru a descrie atrocitatea Statelor Unite și Marii Britanii...”, scrie această postare pe Facebook din 12 aprilie 2023. Postarea distribuie o imagine care îl arată pe Assange cu ochii închiși pe un pat într-o cameră cu gresie, purtând o halat alb pătat. 

Imaginea a început să fie distribuită în limba română după ce a fost postată inițial pe Telegram aici, pe 3 aprilie 2023, unde a fost vizualizată de peste 4,400 de ori. 

Aceasta a fost distribuită și în alte limbi, precum franceză, spaniolă, engleză, germană, poloneză, greacă și olandeză, însoțită de legende care exprimă îngrijorarea sau denunță condițiile de detenție ale lui Assange. Unele postări descriu imaginea ca fiind o fotografie „scăpată” pe internet. 

5ca565dec84123a0cb7e71df9bfadb0a88e02647-ipad.jpg

Captură de ecran a postării false de pe Facebook realizată pe 8 iunie 2023

Detalii care sugerează că imaginea virală a fost creată cu ajutorul AI

La o examinare mai atentă a imaginii, este posibil să se observe câteva lucruri care ar putea pune la îndoială faptul că este vorba despre o fotografie autentică a lui Julian Assange. După cum a fost detaliat în acest articol al AFP, există adesea indicii în imagine care pot ajuta la detectarea imaginilor create de AI.

În acest caz, anumite detalii ale feței, inclusiv pliul accentuat al uneia dintre pleoapele lui Assange, un semn alb pe nas, precum și materialul incongruent al hainelor sale și aspectul granulat al pereților de faianță din fundal sunt toate detalii care sugerează că imaginea a fost generată. 

În plus, pe diagonală este vizibil un filigran pe care scrie "fotografie proprietate a lui 'E'", după cum au observat internauții din unele dintre postările virale în limba franceză. De asemenea, aceștia au subliniat că detaliile din părul și urechea lui Assange prezintă semne că au fost create digital. Mai jos, AFP a evidențiat cu căsuțe verzi unele dintre aspectele fotografiei care sugerează că nu este autentică.  

35cc82ec9d0badbd21a9f02dba092bc5412adbd5-ipad.jpg

Captură de ecran a postării înșelătoare de pe Facebook realizată pe 8 mai 2023. Pătratele verzi și liniile roșii au fost adăugate de AFP

O căutare inversă a imaginii ne-a condus la primele apariții ale fotografiei. Printre acestea se numără o postare de pe contul de Twitter al unui utilizator de internet numit „The Errant Friend”, care a publicat imaginea pe 30 martie, împreună cu un apel la eliberarea lui Assange.

Acest cont a publicat și alte imagini generate de inteligența artificială, cum ar fi o imagine cu Donald Trump îngenuncheat. Pe 17 martie, același utilizator Twitter publicase deja o altă imagine cu Julian Assange, așezat în ceea ce pare a fi o celulă, pe care apărea același filigran cu mențiunea „Fotografie proprietate a E”. 

d300cf15ee97d2a52956e8d82bf0d9be7248826f-ipad.jpg

Captură de ecran a unui Tweet mai vechi care prezintă o imagine generată de AI a lui Julian Assange realizată pe 4 aprilie 2023

Pe 31 martie, un canal Telegram cu numele „E” a spus că este „încurajator” faptul că imaginea a fost difuzată într-un mod „hiperviral” și a spus că aceasta a fost „intenția”. A doua zi, „E” a publicat un alt mesaj pe contul de Telegram în care susținea că a creat imaginea pentru a „face reală suferința, care a fost raportată” de Julian Assange.

Contactat de AFP prin intermediul contului său de Twitter, „The Errant Friend” („Prietenul rătăcitor” - n.r) a declarat că el este autorul imaginii din 5 aprilie 2023.

El s-a descris ca fiind „fostul dezvoltator central” al unui proiect de susținere a eliberării fondatorului Wikileaks, numit AssangeDAO și a spus că a generat imaginea din „versiunea 5 a MidJourney, un creator de imagini bazat pe inteligență artificială”. El a precizat că a marcat-o cu filigranul „pentru ca oamenii să înțeleagă de unde provine”. 

„Intenția mea a fost de a crea o imagine pornind de la evenimente documentate despre situația lui Julian”, a adăugat el. 

De asemenea, el a declarat pentru mai multe mass-media că este autorul imaginii, inclusiv pentru agenția de știri americană AP (link arhivat), pentru tabloidul german Bild (link arhivat) și pentru echipa de verificare a știrilor de la TF1 (linkarhivat).

Soția și susținătorii lui Assange spun că imaginea a fost creată de AI

Comitetul de susținere a fondatorului WikiLeaks, „Don't Extradite Assange” („Nu-l extrădați pe Assange” - n.r), a declarat pentru AFP pe 4 aprilie 2023: „Imaginea care circulă online este o imagine generată de AI, deci nu este reală”.

Stella Assange, soția lui Julian, care nu a transmis imaginea pe rețelele sale de socializare, a confirmat pe 4 aprilie că aceasta nu este autentică.

„Am înțeles că pe rețelele de socializare circulă imagini realizate cu inteligența artificială a lui Julian. Dacă eu nu promovez imaginile, este clar că nu sunt reale”, a declarat ea pentru AFP în fața altor jurnaliști, pe 4 aprilie, în fața închisorii de înaltă securitate Belmarsh din sud-estul Londrei, unde este deținut soțul ei. 

Comitetul „Nu-l extrădați pe Assange” a reiterat, de asemenea, pentru AFP, îngrijorarea sa cu privire la cererea de extrădare a lui Assange de către SUA și a spus că acesta este deținut în „condiții inumane” la Belmarsh. 

442e13a76d0081eb25ab57de3fee272384585ecf-ipad.jpg

Susținători ai lui Julian Assange participă la un marș numit „Carnaval pentru Assange” la Londra, pe 11 februarie 2023

Susannah IRELANDAFP

Pe 4 aprilie, lui Christophe Deloire și Rebecca Vincent, secretar general și director de operațiuni al ONG-ului Reporteri fără frontiere (RSF), le-a fost „interzisă intrarea” la Belmarsh pentru a-l vizita pe Assange, în ciuda unei autorizații prealabile, după cum a relatat AFP (link arhivat aici).

Imaginea lui Assange, virală după arestarea unui jurnalist american în Rusia

Imaginea generată a lui Assange a devenit virală la scurt timp după anunțarea arestării lui Evan Gershkovich (link arhivat aici), corespondent al Wall Street Journal la Moscova pe 29 martie. 

Unele mesaje pe rețelele de socializare au acuzat guvernele occidentale de ipocrizie pentru că au cerut eliberarea lui Gershkovici în timp ce Assange rămâne în închisoare, un mesaj avansat și de Rusia.

Pe 30 martie, când șeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, a scris pe Twitter (link arhivat aici) că „autoritățile ruse demonstrează încă o dată disprețul sistematic față de libertatea presei”, ca răspuns la arestarea lui Gershkovici, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, i-a răspuns pe Telegram cerându-i lui Borrell (link arhivat aici) să își arate respectul pentru libertatea presei prin condamnarea arestării lui Julian Assange și a editorului leton al Sputnik, Marat Kasem (link arhivat aici). 

Assange ar putea fi închis zeci de ani dacă va fi extrădat

Cetățeanul australian Assange, acum în vârstă de 51 de ani, este deținut la Belmarsh de când a fost arestat de poliția britanică în 2019, după șapte ani în care a stat ascuns în ambasada ecuadoriană din Londra.

Acesta a făcut apel împotriva aprobării de către Marea Britanie a extrădării sale în Statele Unite, unde este urmărit penal pentru că ar fi încălcat Legea americană privind spionajul, publicând în 2010 dosare militare și diplomatice legate de războaiele din Afganistan și Irak.

El ar putea petrece zeci de ani în închisoare dacă va fi găsit vinovat.

În ianuarie 2021, un tribunal britanic a refuzat cererea de eliberare pe cauțiune a lui Julian Assange, considerând că acesta riscă să fugă.  

La sfârșitul lunii noiembrie 2022, cinci instituții de presă (The New York Times, The Guardian, El Pais, Le Monde și Der Spiegel) care au colaborat cu Assange pentru a publica extrase din cablogramele diplomatice obținute de WikiLeaks au cerut guvernului american să renunțe la acuzațiile împotriva sa, după cum este detaliat în acest articol al AFP (link arhivat aici).

Acest articol a fost publicat de AFP Verificat.

Toate drepturile rezervate. Orice utilizare a conținutului AFP de pe acest site este supusă condițiilor de utilizare disponibile pe https://www.afp.com/en/terms-use. Prin accesarea și/sau utilizarea oricărui conținut AFP disponibil pe acest site web, sunteți de acord să vă supuneți condițiilor de utilizare menționate mai sus. Orice utilizare a conținutului AFP se face pe răspunderea dumneavoastră exclusivă și deplină.

BROD