FALS | Vaccinurile nu scad fertilitatea, iar SarsCov2 nu este o bacterie
FALS | Vaccinurile nu scad fertilitatea, iar SarsCov2 nu este o bacterie
Publicat marți 11 iulie 2023 la 14:08
Ediția din 1 iunie 2023 a emisiunii Starea de veghe, difuzată pe canalul de facebook al Global News, s-a concentrat pe mai multe discursuri de tip antivaccinist. Printre altele, în emisiunea moderată de Adriana Bahmuțeanu au fost făcute următoarele afirmații:
- Vaccinurile cauzează infertilitate la femei – ,,Vaccinurile iată, prima dovadă că ele cauzează infertilitate la femei, dar se pare ca acesta este vârful icebergului și efectele negative secundare ale vaccinurilor sunt mult, mult mai adânci”.
- Funcția reproductivă este afectată de vaccinurile anticovid – „(…) Copiii sunt rezultatul unei funcții a organismului uman, funcția reproductivă, care se pare că a fost afectată în urma acestui vaccin, și lucrul acesta este recunoscut chiar de către EMA. Bineînțeles că a explodat peste ocean, toată presa de peste ocean a explodat pentru că au spus că dom’le da ăștia din Europa recunosc, European Medicines Agency, voi de ce nu recunoașteți? Am dat și eu tweetul doctoritei Simone Gold, că de la ea am aflat și, ce să vezi? Că, de fapt, este pentru prima dată când EMA spune că ar putea exista o scădere a fertilității în rândul femeilor vaccinate, că despre ele vorbim, destul de semnificativă. Lucru care, practic, confirmă, din nou ce am spus noi, dacă ții minte că ne-am zis așa chestia asta: dom’le, nu s-au făcut studii suficiente și pe termen îndelungat legat de fertilitate. Eu am trimis către Simona un grafic, o să o rog pe Simona să afișeze graficul fertilității în țările înalt vaccinate, cu toate țările înalt vaccinate. Ce să vezi, au scăderi drastice începând cam de la sfârșitul lui 2021, pe la jumătatea lui 2021. Este un grafic cu fertilitatea în țările nordice (…).
3. Covid nu este un virus, ci o bacterie – „Iată, medicii din Singapore au făcut o autopsie a unui cadavru cu acest virus. În urma unor cercetări amănunțite s-a descoperit ca acest covid nu exista ca virus, ci ca o bacterie care a afost expusa la radiatii si provoaca moartea omului prin coagularea sangelui. (…) Sursa Ministerul Sănătății din Singapore.”
Ce verificăm?
- Susține Agenția Europeană a Medicamentului că vaccinurile provoacă infertilitate la femei?
- Ministerul Sănătății din Singapore ar fi afirmat că virusul SARS-Cov-2 ar fi de fapt o bacterie?
Verificare
- Supoziția că vaccinul împotriva COVID-19 ar cauza infertilitate la femei s-a distribuit pe mai multe rețele sociale. Printre aceste postări se află și Tweetul doctoriței Simone Gold, recunoscută pentru poziționarea ei antivaccin și întemeierea America’s Frontline Doctors (AFLDS) – o organizație politică americană de dreapta.
Postarea a fost preluată și pe alte conturi.
Totuși, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) nu a comunicat niciodată că vaccinarea anti Covid-19 a cauzat infertilitate la femei. Postările pleacă de la un mesaj scos din context. În octombrie 2022, EMA a publicat un articol care prezintă niște măsuri pentru minimizarea riscului de reacții adverse la vaccinare. Informarea specifică în mod clar că NU există nicio dovadă care să sugereze efecte asupra fertilității, dar enumeră sângerări menstruale mai abundente printre efectele secundare: ,,nu există dovezi care să sugereze că tulburările menstruale experimentate de unele persoane au vreun impact asupra reproducerii și fertilității. Datele disponibile oferă asigurări cu privire la utilizarea vaccinurilor ARNm COVID-19 înainte și în timpul sarcinii. O analiză efectuată de Grupul operativ de urgență al EMA a arătat că vaccinurile ARNm COVID-19 nu provoacă complicații ale sarcinii viitoarelor mame și bebelușilor acestora și sunt la fel de eficiente în reducerea riscului de spitalizare și decese la gravide precum sunt în cazul celor care nu sunt persoane însărcinate”.
2. Cea de-a doua afirmație din emisiunea Global News este cea că Ministerul Sănătății din Singapore ar fi afirmat că virusul SARS-Cov-2 ar fi de fapt o bacterie, în urma unor descoperiri făcute după o autopsie.
Guvernul din Singapore a publicat un comunicat în 2021 care neagă afirmațiile. Și Organizația Mondială a Sănătății a publicat o dezmințire în care afirmă că boala Covid19 este cauzată de un virus și NU de o bacterie.
Dezinformarea are rădăcini vechi și pleacă încă din primele zile ale pandemiei, din 2020.
Pentru specialiști, diferența dintre viruși și bacterii este foarte ușor de determinat, iar chestiunea nu prezintă niciun fel de dubii: Sars-Cov2 este cu siguranță un virus și face parte din familia Coronaviridae.
Bacteriile sunt organisme unicelulare care pot trăi în diferite medii, inclusiv în intestinele umane, unde ajută la digerarea alimentelor, explică Clinica Mayo. În timp ce unele tipuri de bacterii sunt inofensive sau chiar utile pentru oameni, altele pot provoca boli, cum ar fi streptococul. Infecțiile bacteriene pot fi tratate de obicei cu antibiotice.
Diferența dintre bacterii și viruși stă în compoziția pe care o au și felul în care pot fi tratate.