PARȚIAL FALS | Copiii cărora nu li se taie cordonul ombilical la naștere nu s-ar îmbolnăvi niciodată


PARȚIAL FALS | Copiii cărora nu li se taie cordonul ombilical la naștere nu s-ar îmbolnăvi niciodată

Publicat miercuri 10 ianuarie 2024 la 23:22

Screenshot 2024-02-25 001603.png

*Captură ecran, Facebook

Factual.ro

Într-un video, preluat de pe contul de TikTok cu numele alex.marian.suveran și încărcat apoi pe contul de Facebook Cristian Sto, un bărbat oferă sfaturi femeilor cu privire la tăierea cordonului ombilical. Clipul a devenit viral, având peste 700 de comentarii și 130,000 de distribuiri pe Facebook.

În videoclip, bărbatul spune: (min. 00.32) „În momentul în care un animal a adus pe lume un pui, puiul respectiv se ridică în picioare și suge de la mamă. Are cordonul ombilical legat de placentă. După ce el a extras din placentă  toată informația vitală de care are nevoie toată viața pentru sănătate, pentru viață și supraviețuire; o are acolo, și el când și-a tras toată informația din placenta respectivă, cu celule stem, cu toate substantele, pe care eu nu le știu, pentru că nu sunt de meserie și nu pot să le … dar voi știți și sunt unii dintre voi care știu despre ce este vorba, Ei, după ce și-a tras tot din placentă – cordonul ombilical se usucă și cade singur, nu-l taie nimeni. La nașteri, mare, mare atenție cu copilașii voștri, nu mai lăsați medicii să taie cordonul ombilical și lăsați copilul la placentă 2-3 zile până când copilul își trage tot ce are nevoie de acolo și copilul ăla nu o sa mai aibă nevoie niciodată de niciun medic.” (time code 2:06)

Pentru a înțelege mai bine dacă există beneficii în tăierea întârziată cu 2-3 zile a cordonului ombilical, am contactat doi medici specialiști: Ioana Roșca, Medic Primar Neonatologie  de la Maternitatea Giulești și Dr. Mihaela Boț, Medic primar obstetrică-ginecologie de la Spitalul Universitar de Urgență Elias din  București.

Există beneficii pe termen lung vizavi de comportamentul copiilor, starea  lor de sănătate în general, dacă se întârzie tăierea cordonului ombilical la bebeluși cu 2-3 zile?

Se practică clamparea întârziată a cordonului ombilical 30-60 secunde, chiar 2 minute din momentul nașterii și există avantaje pentru nou-născuți, precum prevenirea anemiei, hipotensiunii arteriale, enterocolitei ulcero-necrotice, dar și o dezvoltare psiho-emotională mai bună. Clamparea întârziată se practică numai în cazul nou-născutilor care țipă, respiră la naștere și prezintă stare generală bună”, a răspuns Medic Primar Neonatologie Ioana Roșca de la Maternitatea Giulești.

Așadar, tăierea întârziată a cordonului ombilical se referă la un interval de 2 minute, NU de două sau mai multe zile.


Ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi tăiat cordonul ombilical?

Desprinderea nou-născutului de mamă se face prin clamparea cordonului ombilical. Există dovezi clare care susțin clamparea întârziată a cordonului ombilical, mai ales când vorbim despre nașterile premature. Printre beneficiile clampării întârziate putem enumera: prevenirea anemiei și deficitului de fier. Această clampare întârziată nu ar trebui să depășească 60 de secunde, deoarece atunci intervin riscurile, cum ar fi hiperbilirubinemia și necesitatea fototerapiei, policitemia. Atunci când discutăm despre necesitatea reanimării la sala de nașteri, nu mai putem efectua clamparea întârziată, primordiale fiind manevrele de resuscitare neonatală (…). Organismul uman recunoaște faptul că placenta nu îi mai este de folos și are loc eliminarea placentei, proces care poartă numele de delivrență. Traversarea celulelor stem a avut deja loc pe tot parcursul perioadei de gestație, iar în momentul nașterii întregul organism contribuie în aducerea pe lume a unei noi vieți și desprinderea de organismul matern, iar acest lucru implică eliminarea structurilor formate pe parcursul sarcinii. Prin eliminarea placentei, sunt astfel distruse legăturile între circulația maternă și cea fetală; nou-născutul nu mai beneficiază de nutrienții din sângele matern. Placenta devine un organ mort, devitalizat. Păstrarea placentei și cordonului ombilical poate determina infecție locală la nivelul uterului, infecție generalizată (septicemie), tulburări severe de coagulare, afectare hepatică, renală și deces. Noi ca profesioniști în domeniul sănătății, combatem ferm aceste informații false care circulă în mediul online și încurajăm gravida să se adreseze medicului ginecolog pentru urmărirea sarcinii și asistență la naștere în condiții spitalicești, optime”, a explicat Dr. Mihaela Boț, Medic primar obstetrică-ginecologie Spitalul Universitar de Urgență Elias din  București.

De altfel, în 2017 National Institute of Health (NIH)  a publicat un articol de cercetare, care poate fi citit aici, în care este precizat că „Organizația Mondială a Sănătății recomandă să nu tăiem cordonul ombilical mai devreme de 1 minut după naștere la nou-născuții la termen sau prematuri. Colegiul Regal al Obstetricienilor și Ginecologilor recomandă, de asemenea, amânarea îndepărtării cordonului ombilical pentru nou-născuții sănătoși în termen sau prematuri, pentru cel puțin 2 minute după naștere”. Articolul este semnat de Wendy C. Budin, cercetător în domeniul asistenței medicale și asociată a Școlii de Asistență Medicală Rutgers.

În 2021 NHS England a derulat un program de colaborare cu Patient Safety Collaboratives cu scopul de a îmbunătăți siguranța maternală și neotanală.  În urma programului a rezultat că „între aprilie 2020 și ianuarie 2023, până la 465 de copii născuți la vârsta gestațională mai mică de 34 de săptămâni au supraviețuit potențial, deoarece cordonul lor ombilical a fost clampat la 1 minut sau mai mult după naștere.”

Conform  National Health Service England, „dovezile arată că la bebelușii prematuri cu mai puțin de 34 de săptămâni de gestație, întârzierea prinderii cordonului cu cel puțin 60 de secunde după naștere, reduce moartea cu aproape o treime.”

Având în vedere studiile și analizele făcute în urma acestei proceduri, concluzionăm că există într-adevăr beneficii în clamparea întârziată a cordonului ombilical.  American College of Obstetricians and Gynecologists (ACOG) susține că „s-a raportat că 80-100 ml de sânge se transferă de la placentă la nou-născut în primele 3 minute după naștere”, conform ACOG.  

„De exemplu, Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca cordonul ombilical să nu fie clampanat mai devreme de 1 minut după naștere la sugarii născuți la termen sau prematuri care nu necesită ventilație pozitivă. Orientările recente ale Programului de Resuscitare Neonatală de la Academia Americană de Pediatrie recomandă clampanarea întârziată a cordonului ombilical pentru cel puțin 30–60 de secunde pentru majoritatea sugarilor la termen și prematuri viguroși. Colegiul Regal al Obstetricienilor și Ginecologilor recomandă, de asemenea, amânarea clampanului pentru cordonul ombilical pentru nou-născuții sănătoși născuți la termen sau prematuri, timp de cel puțin 2 minute după naștere. În plus, Colegiul American al Asistenților Medicali cu Specializare în Obstetrică recomandă clampanarea întârziată a cordonului ombilical pentru sugarii născuți la termen și prematuri timp de 2–5 minute după naștere”, conform datelor oferite de ACOG. Articolul poate fi citit aici

Dar există riscuri pentru sănătatea mamei, cât și a copilului, dacă se amână prea mult tăierea cordonului ombilical. 

„Infecțiile la nivelul cordonului ombilical pot apărea atât înainte, cât și după naștere. Infecțiile care apar înainte de naștere de obicei nu prezintă simptome specifice, dar pot exista semne de lichid amniotic infectat. Infecțiile care se dezvoltă după naștere pot determina schimbări în culoare sau sângerare la baza cordonului ombilical”, conform News Medical Today


În acest sens, informația prezentată în clipul postat pe rețelele sociale concluzionăm că este PARȚIAL FALSĂ

Există într-adevăr beneficii pentru sănătatea fizică și emoțională a copilului, dacă se practică o întârziere a clampării cordonului ombilical, dar instituțiile medicale nu menționează sau recomandă tăierea cordonului ombilical după 2-3 zile, ci într-un timp de până la 2-5 minute după naștere. 

Acest articol a fost publicat de Factual.ro.

BROD